Liliacul - pe numele sau latinesc Syringa vulgaris - este un arbust care atinge o inaltime de 7-8 m. Frunzele liliacului sunt in forma de inima, alungite, cu pedunculi lungi, asezate una in fata alteia. Liliacul isi pierde frunzele la sfarsitul lunii noiembrie, dupa caderea brumelor. Liber, liliacul infloreste in lunile mai-iunie, iar in cultura fortata din octombrie pana in mai-iunie. Florile parfumate sunt asezate in ciorchine, de forme si culori diferite.
In cultura exista peste 800 de soiuri, ceea ce atesta preocuparea cultivatorilor pentru aceasta specie. S-au detinut cultivaruri cu flori de diferite culori si nuante simple sau batute, de exemplu:cu flori simple: - „Pasteur-lila"; „Jan van Toi" - albe; „Buffon-mov"; „Prim rose" - galben.,cu flori batute: „Charles Joly" - rosu purpuriu inchis; „Mme Lemoine" - alb, ete.
Pentru stimularea cresterii si infloririi liliacului se recomanda ingrasamintele minerale. Astfel, in doze mici, manganul, boraxul si alte microelemente influenteaza pozitiv cresterea lastarilor si coloritul florilor. Dupa ploi si udare, solul trebuie afanat. Din a doua decada a lunii august se opresc udarea si afanarea solului pentru coacerea lastarilor.
Speciile de liliac sunt rustice, totusi prefera un climat mai bland, soluri fertile, revene, calcaroase. Dupa inflorire, se recomanda taierea inflorescentelor, pentru a nu se forma semintele, in detrimentul viitoarei infloriri. La speciile altoite pe Syringa vulgaris se inlatura drajonii pe masura ce apar.
Liliacul se poate inmulti prin marcotaj, butasire si prin seminte.Semintele de liliac se matureaza tarziu. Paniculele se recolteaza toamna tarziu si se pastreaza in saci suspendati pana primavara. Se seamana la 2-3 saptamani dupa stratificare. Inmultirea prin seminte se practica pentru obtinerea portaltoilor.
