Este un pom viguros, care creste pana la 15-20 m, bine ramificat.Toamna frunzisul se coloreaza in nuante de maro-galbui.Necesita sol proaspat, bogata in potasiu, necalcaros.Fructul se poate consuma atat fiert cat si prajit.Este un arbore foios, foarte longeviv (poate trai sute de ani), putand sa ajunga la dimensiuni impresionante, pana la 30-35 metri inaltime si 8-10 metri diametrul trunchiului. Plantele tinere au scoarta neteda, maronie; cu trecerea anilor, trunchiul arborelui isi asuma un aspect incretit si aspru.
Radacinile castanului sunt bine ramificate iar coama este ampla, de dimensiuni apropiate de jumatate din inaltimea totala a arborelui. Frunzele sunt lungi si lanceolate, cu marginile dantelate, avand partea superioara colorata in verde stralucitor, iar cea inferioara mai deschisa si acoperita cu perisori. Toamna, inainte de a cadea, frunzele castanului isi asuma o culoare galben-portocalie.
La sfarsitul lunii iunie si inceputul lunii iulie, castanul produce flori, masculine si feminine pe aceeasi planta, care toamna dau nastere fructelor mari si lemnoase, rotunde si tepoase. Spre mijlocul lunii octombrie, coaja tepoasa se deschide, lapsand la vedere 2-3 seminte mari, netede si lucioase, celebrele castane, excelentele fructe de toamna consumate coapte sau utilizate pentru producerea gustosului si inegalabilului „pireu de castane”.
Florile aceleasi plante, puternic mirositoare, special pentru a atrage insectele poleniuzatoare, sunt incompatibile intre ele, deci, pentru a putea obtine fructe este necesar sa avem cel putin inca un exemplar de castan.
Expunerea
Castanul se dezvolta cel mai bine in terenurile deluroase sau montane joase, daca este posibil in plin soare. Nu vegeteaza bine pe campie, deoarece nu suporta bine verile prea calduroase si secetoase, asa cum nu iubeste nici clima rece, prea rigida.
Terenul
Pentru o buna crestere, castanul necesita un teren nisipos, foarte bine drenat. Se adapteaza bine fie intr-un teren acid fie alcalin. Suporta greu seceta, preferand un sol mai degraba umed. Exemplarele foarte tinere au nevoie de irigare constanta si regulata, mai ales in lunile de vara, altfel este posibil sa ramana un simplu tufis, fara sa-si dezvolte mai departe aspectul impozant, de arbore.
Reproducerea
Se efectueaza prin seminte, utilizand toamna castanele abia culese: se pun intr-un recpient plin cu un amestec de nisip si turba in parti egale, care va fi tinut intr-un loc racoros si umed, dar departe de inghet.
Micile plante ale castanului vor fi cultivate in ghivece timp de cativa ani inainte de a fi plantate in livezi.
Paraziti si boli
Afidele adesea ataca mladitele si florile, producand o patina lipicioasa, pe care se prind cu usurinta mucegaiul si ciupercile. Unele exemplare de castani pot fi atacate de boala denimita cancerul castanului.
http://flori-plante.blogspot.ro/2012/08/ploaia-de-aur-laburnum-anagyroides.html
Radacinile castanului sunt bine ramificate iar coama este ampla, de dimensiuni apropiate de jumatate din inaltimea totala a arborelui. Frunzele sunt lungi si lanceolate, cu marginile dantelate, avand partea superioara colorata in verde stralucitor, iar cea inferioara mai deschisa si acoperita cu perisori. Toamna, inainte de a cadea, frunzele castanului isi asuma o culoare galben-portocalie.
La sfarsitul lunii iunie si inceputul lunii iulie, castanul produce flori, masculine si feminine pe aceeasi planta, care toamna dau nastere fructelor mari si lemnoase, rotunde si tepoase. Spre mijlocul lunii octombrie, coaja tepoasa se deschide, lapsand la vedere 2-3 seminte mari, netede si lucioase, celebrele castane, excelentele fructe de toamna consumate coapte sau utilizate pentru producerea gustosului si inegalabilului „pireu de castane”.
Florile aceleasi plante, puternic mirositoare, special pentru a atrage insectele poleniuzatoare, sunt incompatibile intre ele, deci, pentru a putea obtine fructe este necesar sa avem cel putin inca un exemplar de castan.
Expunerea
Castanul se dezvolta cel mai bine in terenurile deluroase sau montane joase, daca este posibil in plin soare. Nu vegeteaza bine pe campie, deoarece nu suporta bine verile prea calduroase si secetoase, asa cum nu iubeste nici clima rece, prea rigida.
Terenul
Pentru o buna crestere, castanul necesita un teren nisipos, foarte bine drenat. Se adapteaza bine fie intr-un teren acid fie alcalin. Suporta greu seceta, preferand un sol mai degraba umed. Exemplarele foarte tinere au nevoie de irigare constanta si regulata, mai ales in lunile de vara, altfel este posibil sa ramana un simplu tufis, fara sa-si dezvolte mai departe aspectul impozant, de arbore.
Reproducerea
Se efectueaza prin seminte, utilizand toamna castanele abia culese: se pun intr-un recpient plin cu un amestec de nisip si turba in parti egale, care va fi tinut intr-un loc racoros si umed, dar departe de inghet.
Micile plante ale castanului vor fi cultivate in ghivece timp de cativa ani inainte de a fi plantate in livezi.
Paraziti si boli
Afidele adesea ataca mladitele si florile, producand o patina lipicioasa, pe care se prind cu usurinta mucegaiul si ciupercile. Unele exemplare de castani pot fi atacate de boala denimita cancerul castanului.
http://flori-plante.blogspot.ro/2012/08/ploaia-de-aur-laburnum-anagyroides.html
