Filipendula hexapetala Fam. Rosaceae.
În tradiţia populară: în podişul Târnavelor, din
rădăcinile uscate, pisate, cernute şi amestecate cu untură se făcea o alifie
pentru eczeme.
Florile se întrebuinţau la prepararea
apei de obraz şi pentru creşterea părului.
În Munţii Apuseni, din tulpinile
uscate se făcea un ceai contra diareei.
Rădăcinile se plămădeau în vinars, din care se lua
câte un păhărel, dimineaţa.
În satele din jurul Careilor,
fiertura plantei se lua contra constipaţiei şi a durerilor de stomac.
Ceaiul
din flori se bea contra tusei, nădufului şi vărsăturilor de sânge
Rădăcina plămădită în rachiu se dădea
femeilor, care aveau dureri după naştere şi bărbaţilor, care aveau dureri şi
umflături de testicule.
Compoziţie chimică: conţin amidon şi tanin.
Preparare: se foloseşte rădăcina. 2 linguriţe
de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă. Se va fierbe apoi timp de 5
minute, după care se strecoară. Se pot consuma până la 3 ceaiuri pe zi.
Se foloseşte la
următoarele afecţiuni: astm, diaree, dizenterie, hemoragii, hemoroizi, răni.
