Relaţiile plantelor lemnoase ornamentale cu factorii edafici



Solul, component principal al mediului de viaţă al plantelor lemnoase (suport de fixare şi sursa de nutriţie), determină aspecte foarte variate ale relaţiilor ecologice, generate de marea sa diversitate.
Elementele nutritive

Macroelementele (N, P, K, S, Ca, Mg, Fe) şi microelementele (Zn, Cu, Mn, Mo, Co, B, Cl, ş.a.) necesare nutriţiei plantelor sunt puse la dispoziţia plantelor de complexul nutritiv al solului. Rezerva de substanţe nutritive a solului variază în funcţie de tipul de sol şi substratul litologic, fiind influenţată şi de regimul apei din sol, de procesele de absorbţie de către plante şi de procesele de descompunere şi mineralizare a materiei organice moarte. După exigenţele faţă de fertilitatea solului se consideră că există următoarele tipuri de specii :
1.      Specii foarte exigente (eutrofe): catalpa, alunul, nucul negru, chiparosul de California, platanul, paulovnia, salcâmul japonez, glicina ş.a.
2.      Specii cu exigenţe mijlocii (mezotrofe): brazii, laricele, molizii, tuia, arţarii, carpenul, caprifoiul, magnoliile ş.a.
3.      Specii puţin exigente (oligotrofe): ienupărul comun, jneapănul, pinul de pădure, mesteacănul, salcâmul, scoruşul ş.a.
4.      Specii cu amplitudine ecologica mare faţă de fertilitatea solului (euritrofe) şi anume: cenuşarul, amorfa, dracila, lemnul câinesc, salcia căprească ş.a.
Unele elemente nutritive au un rol ecologic însemnat în instalarea vegetaţiei lemnoase. De exemplu, calciul din sol determină reacţii diferite ale plantelor lemnoase. Unele pot fi calcifile  (paltinii, cenuşarul, catalpa, alunul, sâmbovina, fagul, frasinul, nucul, salcâmul japonez ş.a.) iar altele calcifuge (mestecănul, castanul bun, salcâmul comun, socul roşu ş.a.). Speciile calcifile sunt în acelaşi timp adaptate la alcalinitatea soluţiei solului, pe când cele calcifuge cresc bine pe soluri moderat acide.
Salinitatea solului excesivă îngreunează aprovizionarea cu apă a plantelor mai puţin adaptate, determinând “seceta fiziologică”. Dintre cationi cel mai nociv este Mg (magneziul) urmat apoi de Na (sodiu), care sub formă de carbonaţi cauzează o alcalinitate  puternică, dăunătoare  rădăcinilor plantelor. Dintre anioni cel mai toxic este ionul Cl (clor). Salinitatea este suportată, între anumite limite, doar de câteva specii: amorfa, cătina roşie, sălcioara, glădiţa, cătina albă, plopul alb, ş.a.
Reacţia soluţiei solului ( pH )
Reacţia solului (pH-ul sau concentraţia de ioni de hidrogen) influenţează dinamica elementelor nutritive accesibile, de aceea are o mare importanţă.
Aciditatea solului determina la anumite valori ale pH-ului efecte defavorabile specifice pentru nutriţia plantelor (îngreunează absorbţia cationilor bazici, fenomene de toxicitate datorită creşterii concentraţiei ionilor de Al şi Mn ş.a.). Totuşi există :
-               Specii puternic acidofile (pH = 3,8-5,2) : Erica sp., Vaccinium mirtillus (afinul de munte) ş.a.
-               Specii acidofile (pH = 5-6,5): molizii, jneapănul, pinul de pădure, mesteacănul, plopul tremurător ş.a.
-               Specii moderat acidofile (pH = 5,5-6,5) : brazii, ienupărul comun, laricele, paltinul de munte, dracila japoneză, fagul, hortensia mare, gorunul, salcia albă, ulmul ş.a.
Alcalinitatea solului este tolerată de multe specii lemnoase, în domeniul 7,5 – 8 al pH-ului, datorită prezenţei carbonaţilor. Peste pH 8,5 se consideră alcalinizare excesivă a soluţiei solului care cauzează efecte toxice puternice asupra plantelor.
Însuşirile fizice ale solului
Textura solului condiţionează consistenţa, structura regimului de aer, de apă şi de căldură din sol, accesibilitatea substanţelor nutritive ş.a.
Se cunoaşte că cu cât solurile sunt mai bogate în nisip cu atât sunt mai permeabile, mai puţin coezive, reţin mai puţin apa, sunt mai sărace şi mai expuse levigării. Se consideră că domeniile de favorabilitate ale texturii solului pentru diferitele specii ornamentale influenţează atât performanţele biologice ale acestora cât şi răspândirea naturală a acestora. Astfel, întâlnim:
-        Specii pentru soluri uşoare : bradul argintiu, jugastrul, amorfa, cornul, cătina albă, molidul argintiu, jneapănul, plopul negru, salcâmul, sălciile ş.a.
-        Specii pentru soluri pietroase (scheletice): pinul de pădure, molidul, mojdreanul, ienupărul, zâmbrul, ulmul ş.a.
-        Specii pentru soluri grele (luto-argiloase şi argiloase): aninul negru, castanul porcesc, scumpia, alunul, gârniţa, cerul, oţetarul ş.a.
Structura solului are, de asemenea, o însemnătate mare în viaţa plantelor deoarece se reflectă în condiţiile de consistenţă, umiditate, aeraţie şi nutriţie oferite plantelor.

 
 
 
Amfibi Web Search & Directory StatsCrop
eXTReMe Tracker
Votati-ne in directorul ClickLink NONI Anunturi Gratuite Jocuri Barbie Hobby Bloguri, Bloggeri si Cititori

visitor counter Director Web Gratuit