Familia :
Agaricaceae (Familia ciupercilor lamelate)
Denumire
botanică : Amanita muscaria
Sinonime : Soma, asumer, amrita (denumiri ariene), pong, pank, pongo (denumiri
siberiene), bolond gomba (denumire maghiară) şi Narren Schwamm (denumire
germană).
Localizare
geografică : Originară din Europa, Asia şi America de
Nord (regiuni cu climă temperată din emisferele de est şi de vest).
Habitat : Păduri de pin, mesteacăn, fag şi zadă în timpul sezoanelor ploioase
(foioase cu lemn tare, conifere, câmpii).
Descriere
botanică : Această specie deosebită poate fi găsită
pretutindeni; are pălăria între 4 şi 35 cm. Când ciuperca e tânără, pălăria
ovoidă e nedezvoltată, crescând însă aproape plată cu vremea. Este roşie spre
portocaliu, cu protuberanţe albe, chiar şi mică. Se găsesc amanite şi de alte
culori, de la portocaliu la maro-deschis spre galben şi alb, dar aceste specii
pot fi otrăvitoare. Lamelele, albe, sunt libere şi spaţiate. Ciuperca tânără
are un fel de voal, ce devine un guler alb cu timpul. Sporii sunt elipsoidali,
de un alb-lăptos. Tulpina este înaltă de la 4 până la 30 cm şi groasă de la
0,95 la 5,5 cm. Este albă spre gălbui deschis, cu mici smocuri păroase pe
marginea tulpinii prinse în pământ de un bulb auriu. Carnea ciupercii este tare
şi albă.
ISTORIC
Numele de „fly* agaric” derivă de la ciuperca
amanita, din care se face o fiertură ce omoară muştele. Fiind probabil cel mai
vechi şi mai larg răspândit halucinogen, amanita se foloseşte de secole întregi
ca substanţă ameţitoare sau shamanistică de populaţiile ostyak şi vogul
(populaţii fino-ugrice din vestul Siberiei), de chukchi, koryak şi kamchadal
din nord-estul Siberiei şi de câteva triburi de băştinaşi americani de pe
coasta Pacificului. S-a sugerat că nişte „războinici” antici din Scandinavia,
care ucideau periodic în orgii, au înnebunit din cauză că au mâncat
pălăria-şarpelui.
COMPOZIŢIE
CHIMICĂ
Principalii
constituenţi toxici sunt muscimolul, un halucinogen CNS, acidul ibotenic – un
precursor al muscimolului – şi muscazona.
|
Acidul ibotenic se decarboxilează uşor şi pierde
apă, ca să se transforme în muscimol la
73 – 77 °C. Muscimolul, care nu există în Amanita
muscaria, este produs probabil în timpul procesului de uscare. Radiaţia
ultravioletă a acidului ibotenic are ca rezultat producerea muscazonei.
Alţi alcaloizi prezenţi sunt muscaradina şi muscarina. Despre
muscarină, un tropan psihoactiv, se credea odată că produce efectul de alterant
mintal al ciupercii. Acum se ştie că ea se găseşte în cantităţi relativ mici.
Este greu ca molecula aceasta să treacă bariera de sânge a creierului, al
treilea filtru al poeţilor vedici.
EFECTE PRIMARE
Ameţeală,
convulsii şi posibil greaţă după jumătate de oră, urmate de amorţirea
picioarelor şi un somn uşor de două ore, halucinaţii atât vizuale cât şi
auditive. Experimentul durează între patru şi zece ore. Muscarina este un
halucinogen extrem de toxic, fiind tropan. Muscimolul este un halucinogen CNS.
Acidul ibotenic provoacă înroşirea pielii şi letargie sau somnolenţă.
MOD DE
PREPARARE
Ciuperca
proaspătă trebuie tăiată vertical în bucăţi de 1,25 cm, încălzite în cuptor la
73 – 77 °C, până se usucă. Muscarina se va evapora
aproape cu totul din ciupercă, iar acidul ibotenic se transformă în muscimol. E
recomandabil să existe un prieten lângă cel ce experimentează, care să-i vină
în ajutor în caz de nevoie. Cantitatea consumată trebuie să fie moderată, o
pătrime sau o jumătate dintr-o ciupercă de 20 cm în diametru, până se cunoaşte
reacţia organismului. Ciupercile neculese, care s-au uscat în pământ, au, se
spune, efectele cele mai tari.
FOLOSIRE
RITUALĂ
Soma este
considerată hrană spirituală, care ajută la dezvoltarea spiritului. Iniţierea
(spiritul dobândeşte o formă nouă) are loc când compoziţia chimică afectează
corpul fizic. Este un halucinogen fără comparaţie. Soma este „carnea zeilor”,
aşadar se foloseşte în ceremonialuri de iniţiere şi dezvoltare spirituală.
La populaţia
koryak, femeile prepară ciupercile pentru bărbaţi, umezindu-le, muindu-le în
gură şi rulându-le cu mâna sub formă de cârnaţi. Bărbaţii fie le mestecă, fie
le înghit cu totul. De obicei se consumă trei ciuperci, una mare şi două mai
mici. Uneori se mănâncă zece-douăsprezece, dar asta e deja o doză letală.
Ciupercile se
adaugă în supe, în sosuri, în laptele de ren sau în sucul de răchiţele (un fel
de coacăze).
Populaţia
kamchadal prepară un fel de vin, lăsând să fermenteze un amestec de amanita şi
suc de răchiţele.
Arienii, cum
descriu imnurile vedice, adunau ciupercile la lumina lunii pline. Apoi storceau
sucul, îl strecurau printr-un material de lână, îl amestecau cu apă, lapte,
miere sau infuzie de boabe de orz şi îl beau la ritualurile magice şi
religioase.
Se poate
observa diferenţa magică dintre muscimol şi muscarină: deşi amândouă sunt
substanţe halucinogene, provoacă efecte opuse asupra organismului, efecte ce se
contracarează reciproc. Una este hrană spirituală, cealaltă otravă pentru
corpul fizic.
ATENŢIE ! Deşi muscarina este prezentă în cantităţi mici în Amanita muscaria,
ea se găseşte în alte specii, inclusiv Amanita panterina, o varietate
albă spre gălbuie. Recunoaşterea corectă a varietăţilor este foarte importantă.
Antidotul
standard al otrăvirii cu muscarină este atropina. Dacă victima a consumat una
din varietăţile periculoase de amanită (Amanita phalloidso, Amanita verosa
sau Amanita verna), viaţa îi poate fi salvată cu următoarele condiţii :
1.
Asistenţă medicală imediată.
2.
Administrarea imediată a
antitoxinei.
3.
Administrarea intravenoasă continuă
de glucoză pentru a menţine nivelul de zahăr în sânge, care altfel scade rapid.
