PĂLĂRIA ŞARPELUI

PĂLĂRIA ŞARPELUI.Sacrament de iniţiere şi dezvoltare spirituală
Familia : Agaricaceae (Familia ciupercilor lamelate)
Denumire botanică : Amanita muscaria
Sinonime : Soma, asumer, amrita (denumiri ariene), pong, pank, pongo (denumiri siberiene), bolond gomba (denumire maghiară) şi Narren Schwamm (denumire germană).
Localizare geografică : Originară din Europa, Asia şi America de Nord (regiuni cu climă temperată din emisferele de est şi de vest).
Habitat : Păduri de pin, mesteacăn, fag şi zadă în timpul sezoanelor ploioase (foioase cu lemn tare, conifere, câmpii).
Descriere botanică : Această specie deosebită poate fi găsită pretutindeni; are pălăria între 4 şi 35 cm. Când ciuperca e tânără, pălăria ovoidă e nedezvoltată, crescând însă aproape plată cu vremea. Este roşie spre portocaliu, cu protuberanţe albe, chiar şi mică. Se găsesc amanite şi de alte culori, de la portocaliu la maro-deschis spre galben şi alb, dar aceste specii pot fi otrăvitoare. Lamelele, albe, sunt libere şi spaţiate. Ciuperca tânără are un fel de voal, ce devine un guler alb cu timpul. Sporii sunt elipsoidali, de un alb-lăptos. Tulpina este înaltă de la 4 până la 30 cm şi groasă de la 0,95 la 5,5 cm. Este albă spre gălbui deschis, cu mici smocuri păroase pe marginea tulpinii prinse în pământ de un bulb auriu. Carnea ciupercii este tare şi albă.
 ISTORIC
Numele de „fly* agaric” derivă de la ciuperca amanita, din care se face o fiertură ce omoară muştele. Fiind probabil cel mai vechi şi mai larg răspândit halucinogen, amanita se foloseşte de secole întregi ca substanţă ameţitoare sau shamanistică de populaţiile ostyak şi vogul (populaţii fino-ugrice din vestul Siberiei), de chukchi, koryak şi kamchadal din nord-estul Siberiei şi de câteva triburi de băştinaşi americani de pe coasta Pacificului. S-a sugerat că nişte „războinici” antici din Scandinavia, care ucideau periodic în orgii, au înnebunit din cauză că au mâncat pălăria-şarpelui.

COMPOZIŢIE CHIMICĂ
Principalii constituenţi toxici sunt muscimolul, un halucinogen CNS, acidul ibotenic – un precursor al muscimolului – şi muscazona.

 
Acidul ibotenic se decarboxilează uşor şi pierde apă, ca să se transforme în muscimol la         73 – 77 °C. Muscimolul, care nu există în Amanita muscaria, este produs probabil în timpul procesului de uscare. Radiaţia ultravioletă a acidului ibotenic are ca rezultat producerea muscazonei.




Alţi alcaloizi prezenţi sunt muscaradina şi muscarina. Despre muscarină, un tropan psihoactiv, se credea odată că produce efectul de alterant mintal al ciupercii. Acum se ştie că ea se găseşte în cantităţi relativ mici. Este greu ca molecula aceasta să treacă bariera de sânge a creierului, al treilea filtru al poeţilor vedici.
EFECTE PRIMARE
Ameţeală, convulsii şi posibil greaţă după jumătate de oră, urmate de amorţirea picioarelor şi un somn uşor de două ore, halucinaţii atât vizuale cât şi auditive. Experimentul durează între patru şi zece ore. Muscarina este un halucinogen extrem de toxic, fiind tropan. Muscimolul este un halucinogen CNS. Acidul ibotenic provoacă înroşirea pielii şi letargie sau somnolenţă.

MOD DE PREPARARE
Ciuperca proaspătă trebuie tăiată vertical în bucăţi de 1,25 cm, încălzite în cuptor la 73 – 77 °C, până se usucă. Muscarina se va evapora aproape cu totul din ciupercă, iar acidul ibotenic se transformă în muscimol. E recomandabil să existe un prieten lângă cel ce experimentează, care să-i vină în ajutor în caz de nevoie. Cantitatea consumată trebuie să fie moderată, o pătrime sau o jumătate dintr-o ciupercă de 20 cm în diametru, până se cunoaşte reacţia organismului. Ciupercile neculese, care s-au uscat în pământ, au, se spune, efectele cele mai tari.

FOLOSIRE RITUALĂ
Soma este considerată hrană spirituală, care ajută la dezvoltarea spiritului. Iniţierea (spiritul dobândeşte o formă nouă) are loc când compoziţia chimică afectează corpul fizic. Este un halucinogen fără comparaţie. Soma este „carnea zeilor”, aşadar se foloseşte în ceremonialuri de iniţiere şi dezvoltare spirituală.
La populaţia koryak, femeile prepară ciupercile pentru bărbaţi, umezindu-le, muindu-le în gură şi rulându-le cu mâna sub formă de cârnaţi. Bărbaţii fie le mestecă, fie le înghit cu totul. De obicei se consumă trei ciuperci, una mare şi două mai mici. Uneori se mănâncă zece-douăsprezece, dar asta e deja o doză letală.
Ciupercile se adaugă în supe, în sosuri, în laptele de ren sau în sucul de răchiţele (un fel de coacăze).
Populaţia kamchadal prepară un fel de vin, lăsând să fermenteze un amestec de amanita şi suc de răchiţele.
Arienii, cum descriu imnurile vedice, adunau ciupercile la lumina lunii pline. Apoi storceau sucul, îl strecurau printr-un material de lână, îl amestecau cu apă, lapte, miere sau infuzie de boabe de orz şi îl beau la ritualurile magice şi religioase.
Se poate observa diferenţa magică dintre muscimol şi muscarină: deşi amândouă sunt substanţe halucinogene, provoacă efecte opuse asupra organismului, efecte ce se contracarează reciproc. Una este hrană spirituală, cealaltă otravă pentru corpul fizic.

ATENŢIE ! Deşi muscarina este prezentă în cantităţi mici în Amanita muscaria, ea se găseşte în alte specii, inclusiv Amanita panterina, o varietate albă spre gălbuie. Recunoaşterea corectă a varietăţilor este foarte importantă.
Antidotul standard al otrăvirii cu muscarină este atropina. Dacă victima a consumat una din varietăţile periculoase de amanită (Amanita phalloidso, Amanita verosa sau Amanita verna), viaţa îi poate fi salvată cu următoarele condiţii :
1.      Asistenţă medicală imediată.
2.      Administrarea imediată a antitoxinei.
3.      Administrarea intravenoasă continuă de glucoză pentru a menţine nivelul de zahăr în sânge, care altfel scade rapid.

 
 
 
Amfibi Web Search & Directory StatsCrop
eXTReMe Tracker
Votati-ne in directorul ClickLink NONI Anunturi Gratuite Jocuri Barbie Hobby Bloguri, Bloggeri si Cititori

visitor counter Director Web Gratuit