a) Ritmul de creştere - este o însuşire a fiecărei
specii , deosebindu-se specii încet crescătore (tisa, stejarul, buxusul, ş.a.)
dar şi specii repede crescătoare (plopii, sălciile, mesteacănul, duglasul,
ş.a.). Unele specii cresc repede în primii ani, apoi ritmul de creştere se
încetineşte (ginkgo, paulovnia, ş.a.). În general ritmul specific de creştere
este influenţat de condiţiile staţionale (solul, pânza de apă freatică, gerul,
poluarea atmosferică ş.a.).
b)
Longevitatea - reprezintă o caracteristică naturală a speciilor care este influenţată
de condiţiile de mediu şi de modificările antropice ale acestora. În funcţie de
durata de viaţă se poate realiza următoarea clasificare:
- specii cu longevitate foarte
mică (sub 50 ani): salcia căprească, salcâmul roşu, cenuşarul ş.a..
- specii cu longevitate mică
(între 50 – 100 ani): plopul tremurător, salcia albă, sorbul,
mesteacănul ;
- specii cu longevitate medie
(între 100 – 300 ani): platanii, plopul negru, sâmbovina ş.a.
- specii cu longevitate mare
(peste 300 ani): pinul de pădure, laricele, bradul comun, stejarii ş.a.
- specii cu longevitate foarte mare
(peste 1000 ani): chiparosul de baltă, tisa, arborele sequoia, ş.a.
În conditiile de stres
ale mediului urban (factorii climatici, edafici, biotici şi antropici agresivi)
longevitatea plantelor lemnoase ornamentale se reduce practic la jumătate.
c) Capacitatea de lăstărire este o însuşire
biologică care, în natură, asigură regenerarea vegetativă a plantelor lenmoase
(ex.: arţarii, teii, carpenii, şi numeroase liane).
d) Capacitatea de butăşire este una din însuşirile
folosite la multe specii drept metodă de înmulţire a acestora ( ex.: sălcii,
plopi, forsiţie, cununiţă, ş.a.).
e) Capacitatea de drajonare se datorează existenţei
la unele specii a unor muguri adventivi pe rădăcini. (ex.: plop alb, curpen, liliac
ş.a.)
f) Capacitatea de marcotare
naturală este întâlnită la o serie de specii ale căror ramuri vin în mod natural în
contact cu solul, cum ar fi: lianele ornamentale, ienupărul târâtor,
cotoneasterul, cornul ş.a.
g) Vârsta maturităţii de
reproducere seminală este, în condiţii naturale, diferită de la o specie la
alta. Astfel, unele specii pot produce fructe cu seminţe la vârste foarte mici
(la 3 – 4 ani pentru salcia căprească, 5 – 6 ani la cenuşar şi unele rosacee),
alte specii pot fructifica la vârste medii (8 – 10 ani la mesteacăn, 10 – 12
ani la magnolie, 15 ani la pinul de pădure, 20 – 25 ani la larice, tei şi
carpen,) în timp ce unele pot realiza acest proces la vârste mai mari (la 30 –
40 ani la arţari, stejari, ulmi, molizi, la 40 – 50 de ani la fag şi la 60 – 70 ani la bradul comun).
h) Periodicitatea de rodire este anuală la foarte multe dintre speciile
lemnoase ornamentale, dar există şi unele excepţii când fructificarea devine
periodică (o dată la câţiva ani) cum ar fi: la 6 – 10 ani la stejar, la 4 – 6
ani la carpen şi duglas, ş.a.
